Dotari

Situata intr-o zona liniştita, retrasa fata de tumultul traficului stradal, gradinita noastra prinde viata prin veselia şi freamatul glasurilor de copii din cele 8 grupe de preşcolari. In fiecare dimineata ei sunt primiti cu multa caldura de educatoare dedicate meseriei şi care sunt pregatite in orice moment sa raspunda cu promptitudine provocarilor educationale care se impun.

In cele doua corpuri de cladire care compun Gradinita nr. 240 veti intâlni  sali de clasa primitoare, cu mobilier multifunctional care respecta accesibilitatea şi siguranta copiilor şi de asemenea o amplasare eficienta a spatiului educational care vine intotdeauna in sprijinul acestora.

Mijloacele de invatamânt, materialele didactice, jocurile şi jucariile prezente in fiecare sala de grupa ii ajuta pe copii sa se formeze şi sa se dezvolte conform standardelor educationale potrivite vârstei lor.

Fiecare sala de clasa are câte un grup sanitar propriu in care toate obiectele sanitare sunt adaptate nivelului de dezvoltare fizica a tuturor copiilor. Incalzirea unitatii se face cu ajutorul centralei pe gaze.

Unitatea dispune de 2 cabinete medicale care asigura asistenta medicala permanenta. Hrana este pregatita in bucatarie proprie, care respecta toate standardele in vigoare, iar meniurile servite preşcolarilor sunt realizate in asa fel incât sa se puna accent pe o alimentatie sanatoasa.

SISTEMUL DE CAMERE VIDEO CU CIRCUIT INCHIS

Unitatea noastra scolara este dotata cu sistem de camere video cu circuit inchis folosindu-se echipamente de ultima generatie de la Navaio si Hikvision.

             Cu o monitorizare permanenta, 24 din 24 de ore, putem urmari toate activitatile copiilor dumneavoastra atat pe holuri cat si in curtea institutiei. Pe holuri s-au folosit camere analogice de inalta rezolutie  iar pe exteriorul cladirii s-au montat camere IP de 3MP cu IR( pentru noapte). Atat imaginile camerelor analogice  cat si camerele IP pot fi vizionate din exteriorul scolii prin intermediul internetului. Capacitatea de stocare a datelor este de cel putin 21 de zile, exact cat impune legea.

            Institutia este inregistrata la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal( ANSPDCP) privind inregistrarea si stocarea imaginilor video.

 

 

SISTEMUL DE ALARMARE IN CAZ DE EFRACTIE

 

             Extinderea sistemului de alarmare in caz de efractie a fost executat pentru  acoperirea tuturor zonelor vulnerabile in caz de efractie.

             Sistemul este prevazut cu buton de panica si este conectat atat la dispeceratul de interventii cat si la personalul de conducere al institutiei noastre. Echipele de interventii pot ajunge in cel mult 7 minute de la avertizare.

              Toate aceste extinderi au fost executate conform evaluarii de risc la securitatea fizica, pe care institutia noastra a facut-o anul trecut.

              Echipamentele instalate, centrala de alarmare in caz de efractie si detectorii, sunt de la Paradox- Canada.

 

 

SISTEMUL DE ALARMARE IN CAZ DE INCENDIU

               Extinderea sistemului de alarmare in caz de incendiu s-a facut in baza noului „Normativ privind securitatea la incendiu a construcțiilor, Partea a III-a — Instalații de detectare, semnalizare și avertizare”, indicativ P118/3-2015: distanta maxima de parcurs din orice punct al cladirii pana la orice buton- declansator sa nu depaseasca 15 m, cablu de incendiu rezistent la foc timp de 90 de minute.

               Din punct de vedere tehnic sistemul este unul mixt, executat atat pe fir cat si wireless, si este conectat la dispeceratul de intervenitii dar si la personalul de conducere al institutiei noastre.

               Echipele de interventii pot ajunge in cel mult 7  minute de la avertizare.

               Echipamentele folosite sunt de la Schrack si Siemens.

Toate aceste dotari ale institutiei noastre au fost efectuate pentru siguranta si protectia copiiilor dumneavoastra